În cadrul Spitalului Județean de Urgențe ” Sf. Ioan cel Nou ” Suceava, există posibilitatea tratamentului multidisciplinar al cancerului de sân.
Cu precădere în ultimii 2 ani, pacientele diagnosticate cu cancer mamar beneficiază de tratament de ultimă generație, atât pe plan oncologic cât și chirurgical, pornind de la stabilirea diagnosticului ( prin core-biopsy simplă sau ecoghidată, proceduri minim invazive, posibilitatea tehnicii ganglionului santinela prin noul serviciu de medicina nucleară ), tratamente oncologice inovatoare precum și intervenții chirurgicale complexe la nivelul glandei mamare.
Pentru pacientele cu cancer de sân primar cu risc înalt, în momentul de față există o oportunitate legată de posibilitatea de a primi tratament imunooncologic preoperator, în asociere cu chimioterapie neoadjuvantă și postoperator cu terapie endocrină adjuvantă.
În momentul de față, se află în derulare un studiu pe această categorie de pacienți, studiu avizat favorabil de Comisia Naționala de Bioetică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
Conform cunoscutului medic oncolog sucevean, Doina Ganea Motan, rezultatele preliminare sunt foarte încurajatoare, constatându-se un răspuns foarte bun și dispariția cvasicompletă a celulelor tumorale la două paciente.
Se estimează că un număr de aproximativ 1200 de paciente la nivel global vor participa la acest studiu și aproximativ 30 dintre acestea în Romania și cu precădere la Suceava.
Din echipa multidisciplinara fac parte dr.Doina Ganea Motan (oncologie), dr. Găinaru Bogdan, dr. Leneschi Lucian ( chirurgie generala), dr. Lulciuc Cătălin (radiologie interventionala), dr. Botezan Andreea, dr. Pascal Alexandrina, dr. Mireanu Luminița, Dr. Ionașcu Georgiana ( anatomie patologică), existând o strânsă colaborare între aceste discipline.
Dezvoltarea continua a tratamentelor pentru afecțiunile sânului la nivelul Spitalului Județean Suceava reprezintă un real ajutor pentru pacientele cu acest gen de afecțiuni, care pana acum erau nevoite să se adreseze unui centru universitar pentru tratament.
„Suntem bucuroși că avem sprijin din partea conducerii și că beneficiem de aparatură de ultimă ora și totodată dorim să dezvoltăm pe viitor cât mai mult calitatea actului medico-chirurgical la Suceava și astfel să ne alăturăm centrelor regionale din Moldova pentru a deservi un număr cât mai mare de pacienți.”,
a declarat dr. Găinaru Bogdan
„Investim tot mai mult în aparatura noua pentru a ține pasul cu modernizarea medicinei, investim în perfecționarea personalului medical, având susținere necondiționată și consistentă din partea Consiliului Județean. ”,
a explicat dr Calancea Alexandru, manager Spital Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou ” Suceava.
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024