Problemele cele mai arzătoare din zona transportului au fost prezentate în cadrul Comisiei de Dialog Social, care s-a întâlnit la Instituția Prefectului în această săptămână.
Președintele Confederației Patronală Concordia - FIliala Botoșani, Daniela Neamțu, s-a referit mai întâi la timpii mari de așteptare în vămi.
Daniela Neamțu, președinte Filiala Concordia.
„Sunt timpi mari de așteptare în vămi, mai ales în Ucraina și Moldova, pentru care se instituie niște măsuri de dialog cu partea moldoveană sau ucraineană de a crea niște culoare pentru cei care au formalitățile vamale TIR precum și din partea Ministerului Transporturilor pe implementarea sistemului de programare online. Sunt discuții sperăm să le putem rezolva"
Mai apoi, a adus în atenție faptul că acciza a crescut și se anunță noi scumpiri din vară.
Nu a uitat nici de amenzile încasate de transportatori.
Daniela Neamțu, președinte Filiala Concordia
„Avem probleme cu responsabilizarea și sancționarea caselor de expediții care încarcă operatorii de transport peste masa maximă admisă. Doar în România se amendează doar transportatorul. În Germania, expeditorul este amendat, în alte țări se împarte amendă. Deci, noi mergem doar din amenzi în amenzi."
La nivelul județului Botoșani există un singur cântar al Companiei Naționale de Administrație a Infrastructurii Rutieră CNAIR), care și acela ar fi neconform.
Daniela Neamțu, președinte Filiala Concordia
„Avem probleme cu cântarele neconforme. Există autoutilitare care au cântarele lor, oamenilor li se arată în bord o cantitate, când ajunge în cântarul CNAIR-ului are altă greutate și bineînțeles că se instituie amendă, procesul verbal și iar curg amenzile"
Comisia de Dialog Social s-a întrunit joi, 11 aprilie 2024, la Instituția Prefectului, cele mai multe dintre problemele semnalate de către sindicaliști fiind de ordin salarial.
(foto – știridiaspora.ro)
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșăneanul care a avut o copilărie grea, iar acum este un bărbat de succes
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Pe cine susține medicul Leon Dănăilă la prezidențiale: Singura noastră opțiune
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024