Incidentul a avut loc în jurul orei 4.00 pe strada Vasile Lupu din Dorohoi, iar Florin M. s-a spânzurat cu cureaua de la pantaloni. El a fost găsit fără viaţă de mama sa. Potrivit declaraţiilor fratelui, gestul acestuia a fost premedidat întrucât duminică, după ce a băut mai multe pahare de tărie i-a spus acestuia că de mâine „nu va mai fi văzut pe această lume”.
Bărbatul era divorţat de ceva vreme iar de la începutul anului a revenit la casa părintească. Nu a lăsat niciun bilet de adio iar anchetatorii pun sinuciderea pe seama consumului de alcool. Corpul acestuia a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală Botoşani iar legiştii vor stabili cauzele exacte ale morţii după efectuarea necropsiei.
„Pe corpul bărbatului nu au fost observate urme de violenţă în afara celor specifice spânzurării. Am solicitat efectuarea necropsiei”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, şeful Poliţiei Dorohoi.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024