Un bărbat din județul Botoșani a decedat joi după-amiază, 19 mai 2016, după ce s-a aruncat în faţa trenului Iaşi – Dorohoi.
Potrivit reporterilor de la Opinia de Dorohoi, incidentul a avut loc la doi paşi de Halta Broscăuţi, chiar la intrare pe un pod feroviar. Potrivit martorilor şi a declaraţiilor mecanicului, bărbatul a aşteptat acolo trenul cu gândul sinuciderii.
„Eram în frânare pentru că trebuia să opresc în haltă. L-am văzut cum s-a ghemuit cu spatele spre tren, cu mâinile la urechi direct pe una dintre şine. Nu am mai putut cum să-l evit. Un asemenea tren nu poţi să-l opreşti pe un metru”, a declarat marcat mecanicul trenului.
Etilotestul a arătat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.
Garnitura Regiotrans venea de la Iaşi şi în 10 minute urma să ajungă la capăt de linie. Pasagerii au coborât din tren în Broscăuţi şi au plecat cu maşini de ocazie spre Dorohoi. Din cauza şocului extrem de puternic mulţi dintre pasageri au crezut că mecanicul a pierdut controlul garniturii. „Parcă mergea trenul pe câmp pe arătură. După câteva minute am conştientizat că a trecut peste ceva”, a mai spus unul dintre pasageri. Trupul bărbatului a fost sfârtecat şi împărştiat pe circa 100 de metri. Bucăţi din trup au rămas blocate printre roţi iar anchetatorii căutau capul acestuia pentru a putea să-l identifice.
(Sursă foto: Opinia de Dorohoi)
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024