Din nefericire, bărbatul în vârstă de 64 de ani nu a mai putut fi salvat de medici.
Maratonistul Ilie Roșu a făcut stop cardiac în această dimineață în timp ce alerga la cea de-a 8-a ediție a Maratonului Unirii, organizat la Focșani cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, scrie publicația gândul.ro
Din nefericire, medicii nu l-au mai putut salva pe Ilie Roșu, acesta a murit la spital în urmă cu puțin timp, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Focșani.
”Pacientul Ilie Roșu, în vârstă de 64 de ani, a fost resuscitat în Unitatea de Primiri Urgențe, dar acesta nu a răspuns manevrelor. A fost declarat decesul”.
La scurt timp de la startul maratonului, după numai câteva sute de metri, Ilie Roșu a leșinat. Imediat, o persoană din grupul de maratoniști i-a făcut acestuia masaj cardiac până la momentul în care a sosit un echipaj SMURD.
(foto – Facebook)
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Hoață de buzunare din Botoșani ARESTATĂ de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024