Veste bună pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi.
Începând de vineri, aceştia vor putea călători gratuit cu trenul, indiferent de vârstă, potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Până acum, doar cei cu vârste până în 26 de ani puteau lua bilete gratis la tren.
Potrivit Legii nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învăţământului, toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) în cadrul instituţiilor acreditate de stat, indiferent de vârstă, vor putea merge gratis cu trenul.
Gratuitatea este valabilă doar pentru transportul la clasa a II-a a trenurilor şi doar pentru călătoriile în ţară. La achiziţionarea biletelor, studenţii trebuie să prezinte legitimaţia de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum şi un act de identitate, informează Adevărul.
Gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţii cu vârsta de până la 26 de ani a fost introdusă prin OUG 2/2017, dar limita de vârstă a fost însă contestată de studenţi, care au considerat măsura drept discriminatorie.
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024