Pentru ca situația de la Nova Apaserv să fie îmbunătățită toată structura de conducere a societății trebuie înlăturată.
Asta solicită USR Botoșani prin campania demarată de deja câteva luni împotriva operatorului de apă și canalizare.
Iar apelul este îndreptat către președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.
„În primul rând trebuie schimbată toată conducerea. În al doilea rând vorbim de o reașezare a organigramei pentru că sunt peste 54 de poziții cu funcții de conducere într-o organigramă, nu atât de stufoasă. Mai departe trebuie revizuite cheltuielile. Dacă ne uităm să dau zeci de mii de lei sau sute de mii de lei pe cheltuieli care nu și-au rostul. Nova Apaserv a cheltuit anul trecut 150 de mii de lei pe mentenanță pe calculatoare. Hai să fim serioși, cu 150 de mii de lei, cumperi alte calculatoare. Efectiv absurd. Mai ales în condițiile în care toți botoșănenii care ajung la Nova Apaserv știu că sistemul informatic este unul mai mult decât rudimentar”,
Raluca Curelariu, vicepreședinte USR Botoșani
Doinei Federovici i se reproșează faptul că, deși a reușit să finalizeze mai multe proiecte pe infrastructura rutieră și să acceseze investiții în sistemul medical botoșănean, nu s-a aplecat deloc pe problemele grave de la Nova Apaserv.
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024