Mamele nu vor să nască acasă
Gravidele nu se înghesuie la nașterile neconvenționale. Deși
Maternitatea Botoșani dispune de toate condițiile tehnice pentru nașterea sub apă, cerința pacientelor este foarte mică, până acum efectuându-se doar trei astfel de intervenții.
„
Nașterile sub apă se vor practica în continuare, dar există atât o problemă de cerință a pacientelor, cât și de disponibilitate a medicilor. Anul acesta am avut doar o astfel de naștere, însă nu am atins pragul de cinci oferite gratuit”, a declarat
dr. Gina Puflea, coordonator al Secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Maternității.
Nici o cerere pentru nașteri la domiciliu
În ceea ce privește nașterea la domiciliu, medicul s-a arătat și mai sceptic. Până în prezent nu s-a înregistrat nici o cerere în acest sens, doctorul Puflea invocând lipsa educației sanitare în rândul mamelor ca motiv principal.
„
De-abia atunci când vom avea paciente extrem de bine informate și educate, vom putea efectua nașterea la domiciliu. Ar trebui să existe conlucrare extrem de riguroasă a medicului de familie cu obstetricianul din spital”, a adăugat coordonatorul secției.
(C.B.)
CITEȘTE:
Naşterile inedite sub apă... s-au înecat la Botoşani