Edilul orașului își propune ca în acest an să fie scoase toate scuarurile de pe Calea Națională.
Vestea a fost dată astăzi când a prezentat bugetul pe anul 2023.
„Vom scoate toate scuarurile de pe Calea Națională, scuaruri care afectează în acest moment circulația autoturismelor”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Deocamdată nu se știe când vor fi scoase dalele de pe Calea Națională.
„În funcție de capacitatea firmei care a câștigat licitația și de finanțările pe care le vom avea îmi propun în viitor să scoatem dalele de pe toată Calea Națională. Dar vom lucra etapizat pentru că avem și alte zone din municipiul Botoșani unde îmi doresc să intervenim, zone cu probleme acolo unde aștept și sprijinul companiei de apă să înlocuiască conductele pentru a nu sparge iar covorul asfaltic”,
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
Ample lucrări vor avea loc și pe strada Sucevei unde vor fi scoase dalele și se va amenaja un sens giratoriu.
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024