27 de judeţe și-au arătat interesul de a participa la acest eveniment, inclusiv Municipiul Botoșani, în care se vor organiza competiţii la nivel comunitar la tenis, tir cu arcul, Mountain Bike, fitness-aerobic, volei, handbal, atletism, drumeţie, ciclism, cros, înot, fotbal şi şah, dar şi la alte activitaţi fizico - sportive la iniţiativa locală, ideea principală a SES fiind chiar descentralizarea, implicarea comunităţii.
Vicecampioana mondială de handbal Narcisa Lecuşanu, în prezent secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, şi Mihai Androhovici, vicepreşedinte al Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, reputat antrenor de volei, master al Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, coordonator regional al Move Week, sunt ambasadorii din partea României pentru ediţia a doua a Săptămânii Europene a Sportului, acţiune de amploare, la nivelul întregului continent, sub egida Comisiei europene, programată anul acesta în perioada 10-17 septembrie.
Chiar această alăturare a ambasadorilor ilustrează colaborarea dintre coordonatorul tehnic al acţiunilor din România a SES 2016, FRST, şi MTS, ţara noastră dorind să contribuie prin autodepăşire faţă de anul trecut la succesul viitoarei ediţii.
Aşadar, în 11 judeţe (Botoşani, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Vaslui) au fost perfectate colaborări între Asociaţiile judeţene sportul pentru toţi şi Direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, în alte 11 judeţe (Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Constanţa, Harghita, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vâlcea) organizarea va fi asigurata de AJSPT, în vreme ce în Arad, Bacău, Galaţi, Gorj şi Olt vor fi implicate cu precădere DJTS.
Federaţia Română Sportul pentru Toţi scontează pe prezenţa a peste 20.000 de participanţi, pentru sprijinirea acestora anunţându-şi disponibilitatea peste 1.000 de voluntari, toţi cei prezenţi la acţiuni, competiţii, întreceri şi alte forme de activitate fizică specifice răspunzând astfel temei generale a campaniei, aceeaşi ca anul trecut #BeActive.
La nivel european, anul trecut au existat peste 7.000 de activităţi, cu peste 5 milioane de participanţi, Raportul Conferinţei cu parteneri europeni şi coordonatori naţionali, din 26 mai 2016, apreciind drept un succes această primă experienţă de o asemenea amploare, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
Vezi și: Activitățile în aer liber promovate în Săptămâna Europeană a Sportului
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024