Țigările de contrabandă, pe care bărbaţii intenţionau să le introducă ilegal în România, erau ascunse în două microbuze.
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit 19.400 de țigarete de contrabandă, în valoare de peste 4.500 de lei, ascunse în două microbuze, pe care doi bărbaţi intenţionau să le introducă ilegal în România.
În data de 30 ianuarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, C.M., cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, pasager al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în România.
La scurt timp, în acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un alt cetăţean român, B.V., în vârstă de 35 de ani, şofer al unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra celor două mijloace de transport, în urma cărora echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în plafonul primului microbuz şi într-un spaţiu special amenajat prin construirea unui perete dublu care desparte compartimentul călători de cel de marfă, la cel de al doilea mijloc de transport, cantitatea totală de 19.400 de ţigarete de diferite mărci.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor, în valoare totală de 4.560 de lei, şi a microbuzului înmatriculat în R. Moldova, în valoare de 18.800 de lei, în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a celor doi cetăţeni cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024