Întreaga comunitate e în stare de şoc şi oamenii cred că s-a abătut un blestem asupra satului lor.
La interval de doar câteva ore, doi bărbaţi au fost găsiţi fără suflare în comuna Mileanca, ambii alegând să-şi pună capăt zilelor spânzurându-se.
Primul caz a fost al unui bărbat în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost găsit sâmbătă spre amiază în propria casă, spânzurat de clanţa uşii. Descoperirea macabră a fost făcută de o vecină de-a bărbatului, îngrijorată că nu îl văzuse pe acesta deloc pe parcursul zilei.
Femeia a sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj de la Ambulanţă, care însă nu a mai putut face nimic pentru bărbatul care i-a şocat pe cei care l-au găsit, prin determinarea pe care a avut-o pentru a-şi pune capăt zilelor în acel fel.
La câteva ore distanţă, un sătean care trecea prin dreptul terenului de sport a observat trupul unui bărbat într-un copac din apropiere. În momentul în care s-a apropiat, acesta şi-a recunoscut un vecin, în vârstă de 48 de ani, care şi-a pus capăt zilelor tot cu ajutorul unui ştreang improvizat, relatează Observator. Din păcate, nici în acest caz intervenţia cadrelor medicale nu a fost de ajutor.
În urmă cu mai puţin de un an, imediat după Paşte, doi soţi au fost găsiţi fără suflare în propria gospodărie, după ce şi-au pus capăt zilelor tot prin spânzurare, tot la Mileanca.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024
CAMPANIE la Spitalul Județean: Botoșănenii se pot testa GRATUIT pentru această boală
Oana Sava
Nov 04, 2024
SEARA TRECUTĂ: Un bărbat a făcut focul în parc pentru a se încălzi
Oana Sava
Nov 04, 2024
Doar 9 posturi disponibile pentru botoșănenii cu facultate – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 04, 2024