Candidatului UNPR la Primăria Botoșani, încă ales municipal de pe lista USL din 2012 i se datorează reabilitarea unei străzi din municipiu.
Tereza Nica a declarat în cadrul unei conferințe de presă că a avut o intervenție în Consiliul Local anul trecut și a solicitat pe atunci să se intervină și pe una dintre străzile unde nu s-au mai efectuat lucrări de modernizare de aproximativ două decenii.
”Aș vrea să-i mulțumesc dlui Portariuc pentru că am făcut o intervenție în Consiliul Local pe data de 1 noiembrie 2015. Referitor la strada de pe Maxim Gorki. Am înțeles că această stradă timp de 20 de ani, am fost și eu, am văzut ce gropi erau, de fapt nu erau gropi, erau cratere și în urma intervenției mele, după cum văd, dl. Portariuc împreună cu echipa lui s-a pus pe treabă. Eu îi mulțumesc foarte mult, dacă nu era această intervenție probabil altele erau prioritățile”
Tereza Nica, candidat UNPR Primăria Botoșani
De altfel, interpelarea privitoare la strada Maxim Gorki este printre puținele ce au fost făcute de consilierul local Tereza Nica, în plen. (G.E.)
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un liberal și un pesedist „cei mai iubiți” consilieri județeni din plen – REZULTATE vot
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primul protest din plenul județean cauzat de dominația politică care ține județul în sărăcie
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început votul secret pentru mâinile drepte ale lui Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024