Victima a fost la un pas de a-și pierde viața.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui B.M., în vârstă de 66 de ani, din comuna Vorona, județul Botoşani.
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi ameninţare.
Magistrații au reţinut că, în ziua de 9 octombrie 2020, în jurul orei 17.50, în timp ce se aflau într-o balastieră de pe raza comunei Vorona, inculpatul a tăiat cu un cuţit în zona gâtului persoana vătămată F.Ş., cauzându-i o leziune pentru vindecarea căreia a necesitat 6-7 de zile de îngrijiri medicale.
Ulterior, chiar în prezenţa organelor de poliţie, acesta a continuat să-i adreseze ameninţări cu moartea.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024