24 de ore din 24, angajații DGASPC Botoșani vor răspunde la cele două numere de urgență pentru a acorda asistență de urgență copiilor care au nevoie de ajutor.
Orice copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței de orice tip, fizică sau emoțională, psihică poate să sune și să ceară ajutor la Telefonul Copilului, care funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Consiliul Județean Botoșani a aprobat modificarea structurii Complexului de servicii de tip rezidențial „Micul Prinț” din cadrul DGASPC prin includerea serviciului social Telefonul Copilului. Astfel, 24 de ore din 24 angajații DGASPC Botoșani vor răspunde la cele două numere de urgență 119, respectiv 983 pentru a acorda asistență de urgență copiilor care au nevoie de ajutor.
„La Telefonul Copilului poate să sune orice copil care este victimă a violenței, care a fost abuzat, traumatizat sau neglijat de familie. De asemenea, numerele de urgență pot fi apelate și de alte persoane care au cunoștințe despre astfel de cazuri, precum prieteni, vecini, colegi de școală sau cadre didactice. Este un serviciu care a dat roade în întreaga lume și cred că este un pas înainte pe care-l facem în vederea protecției drepturilor copiilor. Telefonul Copilului, 119, funcționează în cadrul DGASPC Botoșani de la începutul anului, prin delegarea unor salariați, iar acum devine o structură de sine stătătoare în cadrul Direcției de Protecție a Copilului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
De la începutul anului au fost 1.262 de apeluri la Telefonul Copilului. 43 din sesizări s-au transformat în cazuri instrumentate de către specialiștii DGASPC Botoșani, 41 fiind rezolvate, iar două sunt în curs de rezolvare.
„Dintre cazurile rezolvate până în prezent, 15 au fost soluționate prin consiliere telefonică, iar 26 prin deplasare în teren, pentru că au fost de o complexitate ridicată. Majoritatea sesizărilor la Telefonul Copilului au vizat neglijarea copiilor, violența domestică, iar în unele cazuri a fost necesară impunerea unei măsuri de protecție, adică scoaterea copiilor, iar într-un caz chiar a mamei, din mediu abuzator și plasarea acestora într-un centru maternal sau în asistență maternală”, a declarat Doina Nacu, directorul DAGSPC Botoșani.
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024