Prin gropi, prin denivelări, cu 30 - 40 km/h, cu puţine marcaje, cu şi mai puţine indicatoare rutiere, slalomând printre veritabile pericole, aşa vor circula conducătorii auto botoşăneni şi în următoarele două decenii pe drumurile aşa-zis europene şi naţionale de pe teritoriul judeţului Botoşani.
Şi aceasta pentru că Botoşani continuă să reprezinte băiata de joc a unei ţări întregi. La jumătatea lunii septembrie Guvernul a aprobat un document de importanţă excepţională pentru dezvoltarea ţării, Master Planul General de Transport al României. Acesta cuprinde, în ceea ce priveşte structura rutieră, toate autostrăzile şi drumurile expres care vor fi construite până în 2036, iar Botoşani figurează cu o singură investiţie, drumul expres Suceava – Botoşani, la care lucrările ar urma să înceapă, dacă tot programul se respectă, tocmai în 2028 şi să se finalizeze în 2031. Investiţia este evaluată la 124,54 de milioane euro, iar lungimea efectivă este una care naşte semne de întrebare: doar 26 de kilometri.
Astfel, devine o certitudine faptul că drumul Botoşani – Târgu-Frumos, tema preferată de campanie a politicienilor botoşăneni de vreo două decenii încoace NU va fi făcut nici în următorii 20 de ani. Şi aceasta cu toate că este promis cu obstinaţie la fiecare patru ani şi în cuda faptului că uneori ni s-a spus inclusiv că există atât studiu de fezabilitate, cât şi proiect tehnic. 19 drumuri expres sunt prevăzute a se realiza în România până în 2036, iar la şase dintre acestea lucrările ar urma să demareze chiar în acest an. Patru dintre ele se construiesc în Moldova: Bacău – Paşcani, Focşani – Bacău, Buzău – Focşani şi Paşcani – Suceava, astfel încât oficialii de la Botoşani nu se mai pot plânge de faptul că judeţul nostru este victima alocării preferenţiale a fondurilor către Transilvania şi Muntenia.
În timp ce judeţul nostru are inclus doar amintitul drum, Suceava este prins în Master Planul General de Transport al României cu trei şosele expres. Şi aceasta nu este tot. Imediat după şedinţa Executivului în care s-a adoptat Master Planul, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a anunţat că documentul aprobat de Guvern are printre obiective şi construirea unui drum expres de la Siret şi până la Ploieşti. Gheorghe Flutur a subliniat că drumul expres de la Siret la Bucureşti va fi construit pe un traseu nou, care nu se va suprapune pe actualul drum european 85. Noul drum va fi construit cu patru benzi, câte două pe fiecare sens, şi va pleca din Siret, către Dolhasca şi Paşcani, apoi va continua către Bacău şi Focşani, după care se va intersecta cu autostrada Ploieşti – Bucureşti.
„E o lucrare mare pe o lungime de peste 400 de kilometri, care va începe din 2017. Va fi un proces complex de expropriere, de pregătire a lucrărilor pentru coridorul nou, şi din câte am înţeles tronsonul de la Ploieşti la Focşani va începe din 2017, iar cel de la Focşani la Siret din 2020. Din punctul meu de vedere, şi voi face toate demersurile în acest sens, lucrările pe tronsonul Paşcani – Suceava – Siret trebuie să înceapă tot din 2017. Îmi exprim mulţumirea că în sfârşit, pentru prima dată într-un act normativ al Guvernului României, apare scris negru pe alb drumul expres pe patru benzi Siret - Suceava – Bucureşti, la care lucrările vor începe din 2017. Acest proiect este parte a Master Planului General de Transport al României, finanţat din fonduri europene, începând de anul viitor”,
Gheorghe Flutur, preşedinte CJ Suceava.
Cum este posibil ca Suceava să aibă parte de asemenea investiţii, iar Botoşani să fie ignorat de Guvern? Ei bine, una dintre explicaţii este şi comportamentul noului preşedinte al CJ Botoşani. Întrebat despre Master Planul General de Transporturi al României, Costică Macaleţi ne-a răspuns pur şi simplu că nu este treaba sa.
„Alea sunt autostrăzi, drumuri europene şi naţionale, pe mine mă doare capul de drumurile judeţene. Ar fi şi culmea să mă bag eu acolo”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Iar această afirmaţie a fost făcută după ce în numai trei luni de preşedinţie a avut parte deja de două mitinguri de amploare ale şoferilor care cer modernizarea drumurilor.
Dar atitudinea preşedintelui CJ Botoşani nu constituie o excepţie printre oficialităţile din nordul extrem al Moldovei. După aprobarea Master Planului General de Transporturi al României, Botoşăneanul a întrebat mai mulţi lideri politici şi nu numai dacă ştiu că Executivul a adoptat aceste document de o importanţă extraordinară pentru dezvoltarea ţării. Surpriză? Nici unul nu ştia. Oamenii sunt mult prea preocupaţi cu războaiele politice, locurile pentru Parlament şi propăşirea… personală.
„Trebuie să îl aducă în Parlament, încă n-am avut acces la el. Şi am avut atâta treabă cu RCA-ul, mai nou, ceea ce nu se ştie, cu rovinieta, la comisii. Pe 23 septembrie a fost şi în plen, a vrut CNADNR-ul să majoreze şi acolo”,
Viorel Grigoraş, senator.
Acesta a fost unul dintre foarte puţinii oameni politici din Botoşani care a tras un semnal de alarmă în privinţa infrastructurii rutiere încă de acum jumătate de an, însă între timp problema pare să-l fi depăşit şi pe el. Judeţul ar fi fost victima unei ţepe la nivel înalt.
„Problema asta am ridicat-o şi în primăvară. Una a fost în Parlament, la comisiile de transport de la Senat şi de la Camera Deputaţilor şi când l-au publicat era cu totul altceva”,
Viorel Grigoraş, senator.
În aceste condiţii, în care suntem prevăzuţi cu un singur drum expres şi acela în 2028 – 2031, cine mai îndrăzneşte să se gândească la o autostradă? Nimeni! Masterul Planul General de Transporturi al României prevede în următorul deceniu construcţia a 11 autostrăzi. Judeţele Iaşi, Neamţ şi Bacău, de exemplu, vor fi străbătute de cel puţin o autostradă, în timp ce Botoşani va fi străbătut de… drumurile cu gropi, şanţuri, denivelări spre Târgu Frumos, spre Săveni, spre Dorohoi.
Primul reprezentant al Guvernului în judeţ susţine că a luat la cunoştinţă de Master Planul General de Transporturi al României la o şedinţă pe care Executivul a organizat-o la Iaşi şi că drumul spre Târgu-Frumos ar fi parte integrantă a unei investiţii pe ruta Botoşani – Iaşi.
„Master Planul nu se referă la drumurile actuale pentru că pe axele Botoşani – Suceava şi Botoşani – Iaşi sunt drumuri exprese, cu două benzi plus două adiacente. Asta înseamnă modificarea în totalitate a nivelului actual al drumurilor, mă refer strict la cele două drumuri. Autostrada oricum nu trece pe la noi”,
Dan Nechifor, prefect.
Drumul Botoşani – Iaşi sau Botoşani – Târgu-Frumos sau cum mai vreţi să îi spuneţi, nu l-am găsit însă în Master Plan.
Master Planul General de Transport al României este documentul care stabileşte principalele directii de dezvoltare ale infrastructurii de transport din România, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal. Pe lângă proiectele de construire şi modernizare a infrastructurii, în Master Planul General de Transport sunt prevăzute şi proiecte de îmbunătăţire a serviciilor pentru toate modurile de transport, precum achiziţionarea de material rulant nou pentru calea ferată, achiziţionarea navelor de dragaj sau intervenţie în sectorul naval sau a echipamentului de siguranţă şi securitate în domeniul aerian.
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024