S-a întâmplat aseară în municipiul Botoșani, într-o stație de taxi de pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Seara trecută, în timp ce executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice, un echipaj de jandarmi a fost sesizat de către un taximetrist cu privire la faptul că un bărbat încearcă să îi vândă o bicicletă pentru suma de 15 lei.
Întâmplarea a avut loc într-o stație de taxi de pe Bulevardul Mihai Eminescu, la ora 21.30, iar bărbatul indicat a abandonat bicicleta și a fugit, fiind prins și reținut de jandarmi, după o scurtă urmărire, în imediata apropiere a Stadionului municipal Botoșani.
Verificările au scos la iveală faptul că bărbatul în vârstă de 43 de ani a sustras bicicleta dintr-o scară de bloc de pe Aleea General Gheorghe Avramescu, reușind să deschidă cu mâinile goale antifurtul cu care era asigurată.
După ce au identificat-o pe proprietară, jandarmii i-au restituit bicicleta în valoare de aproximativ 600 de lei și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
”Recomandăm cetățenilor să se asigure că sistemul automat de la ușa de acces în scara blocului se închide după intrare/ieșire, pentru a nu permite, așa cum s-a petrecut în acest caz, pătrunderea unor persoane străine”,
IJJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024