Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au făcut deja o evaluare privind medicii şi rezidenţii de terapie intensivă, deoarece în următoarea perioadă vor fi necesare detaşările în anumite unităţi sanitare.
Nelu Tătaru a declarat marţi că medicii de familie care monitorizează persoanele aflate în izolare la domiciliu vor fi cooptaţi şi în anchetele epidemiologice care vor fi desfăşurate.
„S-a discutat acest lucru. Medicii de familie pot fi implicaţi, în acest moment, pentru cei care sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătura permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri”, a afirmat Nelu Tătaru marţi, la finalul videoconferinţei cu reprezentanţii DSP care a avut loc la Ministerul Sănătăţii, la care a participat şi premierul Ludovic Orban.
Tătaru a vorbit şi despre ce se întâmplă cu pacienţii după evaluarea medicului.
În cazul în care persoana este asimptomatică, medicul propune direcţiei de sănătate publică externarea cu măsura izolării la domiciliu. În situaţia în care pacientul refuză, atunci medicul curant solicită direcţiei de sănătate publică un aviz, care va fi emis în două ore, prin care este prevăzută măsura internării până la vindecare, scrie News.ro.
„Medicul face acea evaluare clinică, biologică şi paraclinică, paraclinică însemnând şi radiologic, îşi face o evaluare a cazului. Dacă este asimptomatic propune DSP-ului şi pacientului externarea cu izolarea la domiciliu. În condiţiile în care pacientul vrea sau solicită, pentru a-şi urmări în continuare evoluţia, poate rămâne internat în spital. Dacă refuză, atunci prin act administrativ, dacă medicul curant indică acea internare, pentru că pacientul reprezintă un pericol de transmitere, atunci se solicită DSP-ului care trebuie să vină în două ore să dea acel aviz, acel act administrativ pentru internarea în continuare până la vindecare”, a explicat Tătaru.
El a adăugat că a fost făcută o evaluare, împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, privind medicii şi rezidenţii de terapie intensivă, deoarece în următoarea perioadă vor fi necesare detaşările în anumite unităţi sanitare.
„Până vom alcătui acel corp de voluntari avem la îndemână detaşarea, la început voluntară, apoi detaşarea după nevoi. Chiar în aceste momente, împreună cu DSU, facem şi am făcut zilele trecute evaluarea a tot ceea ce înseamnă medic de terapie intensivă, rezident de terapie intensivă şi de boli infecţioase în vederea faptului că în următoare perioadă vom avea nevoie de detaşări. Noi mizăm pe acea detaşare voluntară, în care colegii noştri medici beneficiază şi de acel 50% spor plus 2% care este diurna şi sperăm ca acest lucru să se întâmple voluntar. Activitatea medicală este un act profesional şi eu sper ca toţi colegii mei să înţeleagă că este un moment pe care trebui să îl trecem împreună”, a completat Nelu Tătaru.
Acesta a mai precizat că această detaşare poate fi şi dispusă, nu făcută doar pe bază de voluntariat.
„Putem face această detaşare şi involuntar. Noi vom face în aşa fel încât acele unităţi medicale să beneficieze de acel personal pentru a putea trata pacientul infectat cu COVID. Pentru noi primează sănătatea pacienţilor noştri şi sănătatea poporului român”, a conchis Tătaru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024