Clipe de groază în familie unui botoșănean.
Mama lui George Burcea a îndurat o viață de coșmar lângă tatăl celor patru copii ai săi. Nelu Burcea își bătea soția și își teroriza copiii, iar totul a culminat, în 1988, cu uciderea amantei. Bărbatul a intrat în pușcărie pentru zece ani, după ce și-a recunoscut fapta, iar acum se află în libertate, scrie Viva.
„Concubina m-a păcălit să semnez niște acte. Noi eram colegi, lucram la aceeași fabrică. Și pentru că mi-am pus semnătura pe acele acte eram pasibil de 15-20 de pușcărie. Am făcut crima. Îmi asum acest lucru. După ce am aflat de treaba cu actele, m-am dus acasă, ne-am certat și am tăiat-o. Dar lucrurile nu sunt așa cum s-au spus.Cea mai mare lovitură avea patru centimetri, așa cum arată și în raport. Ea s-a speriat și a făcut infarct. Aceasta a fost cauza decesului. Am regretat și regret și acum. Imediat ce am conștientizat, m-am dus și m-am predat. Am fost condamnat la 10 ani de pușcărie. Dacă intram pe actele pe care ea m-a pus să le semnez făceam 25 de ani',
a declarat Nelu Burcea, în exclusivitate, pentru Cancan
Soțul Andreei Bălan și-a propus să scrie o carte despre violența domestică, inspirat evident de ororile din familia lui.
„Voi ieși cu o carte, un roman pe care îl scriu acum. O poveste adevărată despre violența domestică. Un subiect inspirat din viața mamei mele. Am câteva campanii de informare în ceea ce privește violența domestică, pe care doresc să le desfășor, după care îmi doresc să vin și cu un film, să văd dacă e serial sau este un film artistic, tot despre violența domestică. Este un subiect care m-a marcat, un subiect care interesează și o poveste care cred eu că poate să inspire lumea. Am depășit ceea ce s-a întâmplat fiind puternic, mergând mai departe și dorind mereu să-mi depășesc condiția. Am ajutat-o pe mama mea și încerc să fiu mereu lângă ea pentru a-i ține energia sus. Povestea mamei poate să inspire poveștile altor mii și milioane de femei atât din România, cât și din afară. Aș vrea ca și femeile, dar și bărbații să vadă că se poate trece peste orice atâta timp cât mintea îți este puternică. Tatăl meu a fost foarte violent în familia noastră. O bătea pe mama foarte des, a îndurat destul de multe din cauza lui. Ei nu mai sunt împreună de foarte mulți ani, s-au despărțit în urmă cu ceva timp.
a declarat George Burcea
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024