Tânăra a depus plângere la câteva zile de comiterea agresiunii.
În ziua de 6 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 20 de ani, din municipiul Botoşani, cu privire la faptul că în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, în timp ce se afla pe drumul public, în dreptul locuinţei părinţilor săi, din comuna Cristeşti, a fost agresată de un tânăr de 17 ani, pe care îl cunoaşte.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în noaptea respectivă, tânărul de 17 ani, pe fondul unor neînţelegeri legate de relaţia pe care au avut-o, a lovit victima cu pumnii peste corp, provocându-i suferinţe fizice. Ulterior, i-a luat telefonul mobil din mână şi l-a aruncat pe carosabil, distrugându-l.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 4.500 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Pe numele tânărului de 17 ani a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Botoşani.
Potrivit IPJ Botoșani, pe tot parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024