La două zile după izbucnirea scandalului naţional privind citirea unei poezii pornografice de pe scena galei premiilor Eminescu, autoarea a reacţionat.
Medeea Iancu, tânăra care a fost premiată de editura „Cartea Românească”, prilej cu care a lecturat o creaţie proprie din care nu lipseau cuvinte precum „curva”, „penis”, „prostituată”, „ejaculează”, ne-a trimis pe adresa redacţiei un punct de vedere pe care îl redăm integral mai jos:
Poezia și arta, în genere ar trebui să aducă o schimbare pozitivă în viețile noastre. Poezia chestionează adevărul și starea societății și datorită ei, printre multe altele, evoluăm ca indivizi și națiune. Poezia a fost folosită deseori ca protest, ea este un lucru viu și uneori incomod.
Unul dintre versurile citate din poemul citit, aparține unui alt poet, Marius Ianuș. Lucrurile de care am fost acuzată, sînt tocmai acelea împotriva cărora protestez: violența, abuzul, vulgaritatea la care mulți dintre noi sîntem martori și victime, zilnic.
Îmi asum faptul că lectura mea nu a fost adaptată contextului. Decizia de a lectura acel poem îmi aparține. Intenția mea nu a fost afectarea imaginii unui eveniment cu tradiție, a orașului, a organizatorilor, editurii sau publicului; tuturor acestora le cer scuze.
FOTO: Revista Echinox
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024