Urmărire ca-n film pe un drum din judeţul Botoşani după ce un tânăr a ignorat semnalele poliţiştilor.
Luni, 15 aprilie 2019, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 294 A, pe raza comunei Avrămeni, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe direcţia Mitoc-Avrămeni.
Întrucât conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor, echipajul a pornit în urmărirea acestuia, folosind semnalele acustice şi luminoase. După aproximativ 200 de metri, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, oprindu-se în şanţul de pe marginea drumului.
Cu ocazia verificării documentelor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 20 de ani, din comuna Adăşeni, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, s-a constatat că inspecţia tehnică periodică şi asigurarea autoturismului sunt expirate.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului, fiind totodată luată şi măsura reţinerii plăcuţelor de înmatriculare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024