Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal.
Pe 14 septembrie 2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În fapt, la data de 3 iulie 2023, în jurul orei 19:40, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Botoșani, au depistat și oprit un conducător auto întrucât acesta a efectuat viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers și pentru faptul că nu purta centura de siguranță.
În aceste împrejurări, conducătorul auto, în vârstă de 23 de ani, a plasat în asigurarea autoturismul suma de 100 de euro, formată din două bancnote în cupiură de 50 euro, pentru ca organele de poliție să nu dispună măsurile legale pentru abaterile constatate.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante în aproximativ 15 minute de la momentul sesizării.
FC Botoșani a făcut egal cu Dinamo într-un meci agresiv în deplasare - VIDEO
Diana Arici
Sep 27, 2024
Roți blocate și șoferi amendați pe capete de polițiștii locali după o acțiune în municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024