Un tânăr pe numele căruia exista un mandat european de arestare a fost prins și băgat după gratii la Botoşani.
Polițiștii din Dolhasca au reușit să prindă miercuri, 24 octombrie, în urma unei informații, un condamnat care primise mandat european de arestare. Pe 28 septembrie Judecătoria Fălticeni a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele lui Buhai Ionuț, de 22 ani, din oraș Dolhasca, sat Gulia, condamnat la pedeapsa de 2 ani, 10 luni și 15 zile pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Întrucât la data emiterii mandatului posesorul acestuia nu a fost găsit la domiciliu, fiind obținute date că se afla pe teritoriul Spaniei, s-a solicitat punerea acestuia sub urmărire.
Pe 11 octombrie Judecătoria Fălticeni a emis mandat european de arestare pe numele lui Buhai Ionuț, Miercuri, 24 octombrie, polițiștii au obținut o informație potrivit căreia posesorul mandatului a revenit în țară pe 22 octombrie și stă ascuns pe raza localității Gulia, într-o locuință aparținând unei rude, situată în apropierea pădurii satului Gulia, în proximitatea drumului forestier.
Polițiștii au descins la locuința indicată, unde a fost identificat Ionuț Buhai, care a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Oct 28, 2024
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024