Oamenii legii au deschis dosar penal.
Pe 1 iulie 2023, în jurul orei 17:28, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, acționând în baza planului de acțiune pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr de 22 ani din comuna Albești, judeţul Botoșani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul drugtest Drager, rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Benzodiazepines”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către Compartimentul Rutier Vatra Dornei.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024