Un tânăr a fost oprit aseară, pentru un control de poliţişti.
În data de 25 iulie 2017, în jurul orei 22.00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, județul Botoșani, a oprit în localitatea de frontieră Păltiniş un autoturism marca Ford Focus, ce avea aplicate numere de înmatriculare provizorii.
La solicitarea poliţiştilor, șoferul autoturismului, Cristian B., în vârstă de 33 de ani, a prezentat autorizaţia de circulaţie provizorie precum şi asigurarea, ambele documente fiind expirate din 18 iulie 2017.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a omis să verifice documentele autoturismului şi nu știa ca erau expirate.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii.
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024