O bună parte a participanţilor la lansarea PES Activists la Botoşani au criticat birocraţia şi dificultăţile întîmpinate în accesarea fondurilor europene. Una dintre aceste poziţii a fost prezentată de medicul Tamara Ciofu, fostă în două rînduri director al Direcţiei de Sănătate Publică.
Aceasta a povestit că în calitate de şef al acestei instituţii a încercat să obţină o finanţare de la UE pentru amenajarea de surse de apă în mediul rural. Un astfel de program era mai mult decît necesar în condiţiile în care o sumedenie dintre fîntînile judeţului sunt contaminate cu nitriţi-nitraţi, lucru extrem de periculos mai ales pentru nou-născuţi. De altfel, mai mulţi bebeluşi din Botoşani au murit din această cauză. În ciuda eforturilor depuse, a importanţei unui astfel de program, dar şi a instituţiei, cîştigarea unor bani de la UE a fost practic o misiune imposibilă, astfel încît cu greu se mai poate solicita unor oameni din mediul rural să acceseze fonduri UE. „Accesarea fondurilor europene mi se pare un fariseism”, a declarat dr.Ciofu. Unii participanţi s-au plîns pentru faptul că le este greu să asigure cota de cofinanţare pentru programele UE, iar alţii de perioada lungă care trebuie parcursă de la depunerea unui proiect şi pînă la primirea efectivă a banilor, asta bineînţeles, dacă proiectul este acceptat.
Descoperă Universul Fascinant al Sloturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Ajutoare de încălzire pentru botoșănenii din municipiu: Până CÂND se depun cererile
Oana Sava
Oct 07, 2024
Șeful ISU Botoșani a dezvăluit ZONELE din municipiu cu RISC la cutremur – VIDEO
Oana Sava
Oct 07, 2024
Lucrări pe final la cele două locuințe protejate de la Botoșani
Oana Sava
Oct 07, 2024
Se oprește apa în mai multe localități din cauza unor lucrări
Oana Sava
Oct 07, 2024