Pompierii le recomandă cetățenilor să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
În ultima săptămână, pompierii botoşăneni au avut 290 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 41 de intervenții pe zi. Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a opt incendii; acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 113 persoane; asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul desfășurării unor evenimente cu public numeros, dar și pentru prevenirea unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere; asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane; precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, asanare fântâni, etc.).
Totodată, s-au desfășurat 137 activităţi de recunoaştere în teren și acțiuni de educare preventivă în domeniul situațiilor de urgență.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 129 de persoane.
În perioada analizată, personalul Inspecției de Prevenire a efectuat 24 controale la operatori economici. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale dintre care șapte amenzi în cuantum de 6.000 de lei.
Opt incendii într-o săptămână
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a opt incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Botoșani, Rediu (comuna Rădăuți Prut), Ibănești, Bajura (oraș Darabani), Lozna, Dorohoi și Suharău.
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum necurățat sau neprotejat față de materialele combustibile, scurtcircuit electric, fumat în locuri nepermise și foc deschis în spații deschise.
Pentru stingerea celor opt incendii şi înlăturarea efectelor, au intervenit, în total, 64 de pompieri militari și voluntari. Pagubele au fost estimate la cca. 90.000 de lei.
Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 600.000 lei.
Întrucât mai sunt două zile până la cea mai mare sărbătoare creștină, pompierii botoșăneni recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.
Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun (sau în apropierea acestuia). Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei!
Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiunile electrice cu defecţiuni sau improvizaţii! Puteţi provoca astfel un incendiu.
Nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră.
Nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură:sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire!
Nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile!
Nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surselor de căldură!
Nu lăsaţi sobele cu focul aprins când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare!
Decuplaţi aparatele electrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi!
Se interzice copiilor jocul cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale!
În spaţiile de preparare a hranei se interzic cu desăvârşire:
- folosirea mijloacelor şi dispozitivelor termice de preparare a hranei cu defecţiuni, improvizaţii ori fără supraveghere şi fără respectarea instrucţiunilor specifice de utilizare şi apărare împotriva incendiilor;
- depozitarea buteliilor de gaz petrolier lichefiat – GPL, altele decât cele aflate în uz;
- prelingerea grăsimilor din tăvi, utilizarea vaselor umplute peste limită sau manipularea necorespunzătoare a acestora;
- lăsarea produselor alimentare/culinare, care prezintă pericol de incendiu, precum ulei/grăsime, alcool, în apropierea sau pe sursele de aprindere;
- curăţarea hotelor prin ardere.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a dispus pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă măsuri de creştere a capacităţii operaţionale pentru gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă, prin suplimentarea persoanelor din serviciul operativ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024