Aproximativ 350 de jandarmi au fost angrenați în misiuni de asigurare a ordinii publice, inclusiv la evenimente cu participare numeroasă, demonstrând angajamentul față de siguranța cetățenilor.
În ultima săptămână, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani au acționat proactiv pentru siguranța cetățenilor, în cadrul misiunilor de ordine publică executate atât independent, cât și în sistem integrat, în cooperare cu polițiștii botoșăneni, în mediul urban și rural.
În acest sens, jandarmii au executat 122 de misiuni, din care opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice la manifestările publice cu participare numeroasă, în care au fost angrenați în total aproximativ 350 de jandarmi, în vederea îndeplinirii operative a acestora.
Cu toate că obiectivul principal a fost prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, în urma desfășurării misiunilor de ordine publică au fost aplicate 54 de sancțiuni în valoare totală de 28.600 de lei, preponderent pentru fapte de tulburare a liniștii publice, provocare și participare la scandal sau consum de băuturi alcoolice în spațiul public.
De asemenea, jandarmii au intervenit, împreună cu efectivele de poliție, la 19 apeluri 112, cazuri în care au fost luate măsurile legale ce se impuneau, potrivit competențelor.
Nu în ultimul rând, efectivele de jandarmerie au asigurat permanent paza și protecția instituțională la cele 18 obiective din competența Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, nefiind înregistrate incidente nedorite sau situații care să necesite aplicarea unor măsuri legale.
Tot în această perioadă, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la Biroul Electoral de Circumscripție Județean nr.7 Botoșani, constituit cu ocazia Alegerilor Prezidențiale și Parlamentare din anul 2024.
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ACUM: O doamnă „altfel” pentru Senatul României la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024