Astăzi a avut loc slujba de sfințire și de binecuvântare a lucrărilor interioare și exterioare ale Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii. La evenimentul religios au luat parte oficialități și sute de credincioși.
Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ultimii 10 ani la Biserica din curtea Spitalului de Copii au fost efectuate o serie de lucrări precum pictura interioară în tehnica frescă, catapeteasma, iconostasele celor doi sfinți ocrotitori, strane. Astăzi au fost sfințite în cadrul unei slujbe emoționate participând sute de credincioși de toate vârstele. De asemenea la eveniment au luat parte președintele CJ Doina Federovici, primarul Cosmin Andrei dar și mai mulți consilieri județeni.
Preotul paroh Marius Ciobanu le-a mulțumit lui IPS Teofan și IPS Serafim pentru că au ajuns la Botoșani pentru a oficia slujba, dar și tuturor oamenilor care au contribuit la realizarea lucrărilor din Biserică.
„Pe toți vă port în inimă și în rugăciuni și să dea Dumnezeu să fie Hristos în mijlocul nostru totdeauna acum și pururea și în veci vecilor Amin”,
Marius Ciobanu, preot paroh Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”.
Preotul Marius Ciobanu a primit Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În zonă au fost prezente mai multe echipaje de jandarmi pentru a nu exista incidente.
Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, a fost construită în perioada 2009 – 2010, şi a fost sfinţită în ziua de 14 noiembrie 2010 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Scandal în Centrul Istoric: Au intervenit jandarmii și polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Zilele Europene ale Patrimoniului la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul dintre FC Botoșani și Gloria Buzău
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
S-au stabilit urnele pentru grupele Cupei României: Cu cine ar putea juca FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Comisia Europeană vrea interzicerea fumatului și în aer liber, inclusiv la terase
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024