În jur de 500 de pacienți sunt internați la Spitalul Județean Mavromati.
Pacienţii internaţi în aceste zile la Spitalul Județean de Urgenta Mavromati Botosani au parte de un meniu special cu prilejul sărbătorilor Pascale. Acesta este adaptat patologiilor pentru care se află internați ,dar nu vor lipsi pasca si cozonacul, oul roșu si friptura.
Este preconizat un număr de circa 500 de pacienţi care vor petrece ziua de Paște în sectiile Spitalului Judetean şi aproximativ acelaşi număr de pacienţi şi pentru zilele următoare. Pentru toţi aceştia se pregăteşte meniu de sărbătoare .
Încercăm să le facem pacientilor o bucurie cu ocazia acestei sărbători care sunt departe de familie,
In dimineața de Paște pacienţii care nu au afecţiuni care să necesite regim alimentar special,vor primi cașcaval, șuncă, măsline și ouă roșii dar și pască cu brânză de vaci. La masa de prânz pacienţii care nu trebuie să ţină o dietă speciala vor servi ciorba a la grec, piure de cartofi cu ostropel din pulpa de porc, salata de sfecla roșie iar ca desert nu vor lipsi merele proaspete.
În a doua zi de Paște va fi servit tot un meniu special, care va include si cozonac la micul dejun iar la masa de prânz și cina vor servi un meniu adecvat care sa le aducă bucuria acestei sărbători, anunță reprezentanții spitalului printr-un comunicat de presă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024