În comunicatul trimit în urmă cu puțin timp de Direcția Națională Anticorupție se menționează despre percheziții că, ”trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice”.
Două dintre instituții sunt cu siguranță Consiliul Județean și Spitalul Mavromati, de unde Botoșăneanul a prezentat deja imagini.
Cât spre a treia instituție, neoficial ar fi vorba despre Primăria Săveni, ceea ce ar confirma informațiile vehiculate în mediul politic privind implicarea demnitarilor din această zonă în numirea unor șefi la stat. Aceasta în condițiile în care, în vara lui 2023 la ”Mavromati” a fost numit manager fostul viceprimar al acestui oraș.
Ulterior, în mod tot neoficial, inclusiv din rândurile social-democraților a circulat informația că după înlocuirea lui Angel Călin, la numirea noului manager, ”gruparea de la Săveni” ar fi avutdin nou un cuvânt important de spus.
Totodată, partidul vizat de deschideri ar fi tocmai PSD Botoșani. Reporterul Botoșăneanul s-a deplasat acum câteva minute acolo, însă părea a fi liniște.
Închidere de sezon moto organizată de tinerii liberali, la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Polițiștii locali „au pândit” în miez de noapte câinii fără stăpân
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024