Informațiile neoficiale au devenit în aceste vremuri, pe care în mod nefericit le trăim cu toții, singurele pârghii prin care mass-media locală sau națională pot veni în întâmpinarea cititorilor care, acum mai mult ca niciodată, accesează ziarele într-o nevoie continuă de noutăți.
Oamenilor li s-a cerut de către autorități să stea în propriile locuințe într-o așteptare care începe să irite. Nimeni nu are la acest moment un orizont de timp până când lucrurile vor reveni la normalitatea știută dinainte. Iar autoritățile evită pe cât posibil furnizarea de informații, tocmai din cauză că nu există o coerență a deciziilor, care se modifică dacă nu de la oră la oră, atunci de la o zi la alta.
Nu ar fi greu de înțeles impasul decizional având în vedere că vremurile pe care le trăim reprezintă o premieră a umanității.
Lipsa informației persistă piramidal, de la centru în teritoriu. Jurnaliști din întreaga țară și-au pus numele într-o adresă ce a fost înaintată Guvernului pentru ca această blocadă informațională fără precedent să fie stopată. Pentru că în acest fel este încălcat și dreptul fundamental al oamenilor de a fi informați și de a se proteja de teribilul Covid-19.
Așadar, în lipsa unor luări oficiale de poziție, ziarele locale se limitează să informeze doar în baza unor mesaje neasumate.
Iar parte dintre acestea se referă la Spitalul Județean Mavromati, unde o anchetă epidemiologică efectuată de specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) a stabilit că 49 de cadre medicale au avut contact direct cu pacienta zero de 27 de ani, la care se face referire într-o mulțime de articole din presa locală și nu numai.
Iar scenariul nu este greu de ghicit, având aproape exemplul nefericit al vecinilor. Oficial, în cea mai mare unitate medicală a județului Botoșani a fost închisă doar Secția de Diabet unde toți medicii ar fi contactat virusul care a băgat spaima în omenire.
Pe tot parcursul zilei de joi, 2 aprilie 2020, au circulat și mesaje din mai multe direcții despre Secția Chirurgie, unde de asemenea s-ar fi luat aceeași măsură. Mai mult decât atât, cu o zi înainte, o asistentă medicală de la Spitalul Județean Mavromati căreia i-a fost modificată vocea pentru a nu fi recunoscută, afirma la o televiziune națională că ar fi mai multe secții închise, făcând referire la Neurologie, Medicală și ATI.
Oficial însă, vorbim doar despre cea a diabeticilor.
Din dorința de a obține răspunsurile și în context de distanțare socială am încercat să contactăm șefii Consiliului Județean Botoșani, instituția în subordinea căreia se află Spitalul Județean Mavromati.
Costică Macaleți, președintele CJ, NU răspunde la telefon.
Dorin Birta, vicepreședintele CJ, care are în atribuții coordonarea spitalelor, NU răspunde la telefon.
Tot neoficial, de două zile se discută și despre faptul că Teodor Ferariu, directorul interimar al DSP Botoșani, ar fi fost la rându-i infectat. Informație falsă având în vedere că directorul DSP nu a fost testat și nici nu prezintă vreun simptom de boală.
Însă în contextul zvonurilor i-a fost găsit deja și un înlocuitor, în persoana unui medic de familie care a profesat ani de zile în județ și care acum are un cabinet în municipiu de medicina muncii. Respectivul ar fi interesat să preia conducerea DSP Botoșani, chiar și în aceste vremuri în care această instituție se află în prima linie în lupta cu COVID – 19.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024