Excluderea liderului PRM Botoşani din partid pare să se tragă de la o conferinţă de presă. Conform unor surse din cadrul organizaţiei judeţene, în prima parte a lunii februarie, la o întîlnire cu jurnaliştii, întrebat fiind despre plenara formaţiunii care urma să aibă loc pe 20 februarie şi o eventuală propunere de schimbare a preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, Dumitru Codreanu ar fi spus, printre altele, că mai sînt şi alţi oameni capabili în partid. Unul dintre PRM-iştii botoşăneni ar fi luat ziarul în care a apărut dclaraţia şi l-ar fi arătat conducerii centrale a partidei. „Tribunul” ar fi văzut declaraţia şi a cerut ca ex-senatorul să fie dat afară din partid.
Pe de altă parte, neoficial, Codreanu ar fi aflat că este posibil ca măsura să fi fost luată întrucît alături de alţi PRM-işti, precum Lucian Bolcaş sau liderii de la Vaslui şi Argeş, care de asemenea au fost excluşi, ar fi încercat organizarea unui puci. „N-am treabă nici cu puci, nici cu muci, nici cu nimica. Eu îmi văd de treabă aici la Botoşani”, a mai spus ex-senatorul. Deocamdată nu se ştie cine va conduce organizaţia, dacă aceasta va fi preluată de prim-vicepreşedintele Eugen Niţură sau dacă se va numi un interimar.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024