Zeci de copii din preajma Casei George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, vor primi înaintea sărbătorilor de Paşti kituri de lucru “Patrimoniul la Pachet, stilul Art Nouveau”.
Programul Educaţie pentru Patrimoniu al Pro Patrimonio este un program continuu, transanual şi interdisciplinar prin care fundaţia desfășoară o activitate susținută de peste şapte ani, diversificată constant. O mare parte din atelierele inițiate se adresează în mod special copiilor și tinerilor din zonele, uneori sărace și destructurate, în care sunt desfăşurate proiecte de salvare, conservare și reabilitare a patrimoniului arhitectural (Vila Golescu din Câmpulung, Conacul Neamțu din Olari, Conacul Perticari-Davila din Argeș, Casa lui George Enescu din Mihăileni etc.).
Cei 50 de beneficiari ai kiturilor de lucru “Patrimoniul la Pachet, stilul Art Nouveau” sunt copiii din Future Acceleration Program derulat de UiPath Foundation în colaborare cu Fundaţia Pro Patrimonio atât în Botoşani cât şi în Olt. De trei ani Fundaţia Pro Patrimonio şi UiPath Foundation şi-au unit eforturile pentru a ajuta comunităţile de copii din jurul acestor două obiective.
Kiturile propuse pentru Paști încurajează descoperirea prin exerciții și probe practice a stilului Art Nouveau în Europa, incluzând exemple din România. Perioada primăverii cu explozia de plante şi flori va fi acordată cu această călătorie prin povestea unuia dintre cele mai spectaculoase stiluri din arhitectură. Activităţile individuale vor mobiliza abilitățile grafice și creative ale micilor beneficiari într-un caiet de lucru personalizat și vor ajuta copiii să-și configureze un obiect de decor pentru masa de Paște completat cu elemente surpriză gustative. Activitatea de grup, ulterioară, va aduna copiii în cadrul unui atelier de lucru comun.
Aceste kituri DYI vor fi trimise copiilor care le vor lucra individual pe baza unor informaţii precise și în același timp având opțiuni libere diverse plus o întâlnire online pentru instrucțiuni suplimentare și compararea rezultatelor. Provocarea de grup încurajează lucrul în echipă și interacțiunea necesar umană şi va fi realizată sub ghidajul unui profesor sau a unui adult coordonator.
Pachetele susțin explorarea stilului Art Nouveau prin exerciții practice și jocuri ce încurajează curiozitatea, manualitatea, creativitatea și gândirea logică. Domeniul ales antrenează dialogul între trecut, prezent și viitor, îmbină elemente ale moștenirii din trecut cu elemente de tehnologie din contemporan și încurajează descoperirea și îmbunătățirea universului locuit, estetic și relațional-uman din imediata apropiere.
În perioada premergătoare Crăciunului copiii vor primi un nou set de kituri de lucru cu o altă tematică.
Casa George Enescu din Mihăileni judeţul Botoşani şi Conacul Neamţu din Olari judeţul Olt sunt două monumente istorice se aflate în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio. Pe parcursul anilor numeroase persoane, instituţii private şi companii au donat timp, bani şi materiale pentru a le salva.
Casa George Enescu din Mihăileni a fost salvată de la colaps şi a trecut printr-un proces de restaurare timp de 7 ani. Acum ea este redată comunităţii locale sub formă de centru cultural şi educațional. Aici se desfăşoară de trei ani „Academia de Muzică, Educaţie şi Studiul Sunetului”.
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024