Eminescu văzut prin ochii fotografilor, într-o expoziție care a călătorit deja la Iași și Bacău.
Sâmbătă, 7 septembrie, ora 12.00, la intrarea principală a Parcului „M. Eminescu” Botoșani va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „Căutându-l pe Eminescu”.
În luna iulie, la Ipotești și în alte locații din județul Botoșani, fotografi din trei județe au participat la seminarii teoretice, demonstrații și aplicații practice despre tehnica și arta fotografiei activități din cadrul proiectului Tabăra Națională de Fotografie „Căutându-l pe Eminescu”, proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani, organizat de Fundația Județeană de Tineret Botoșani în colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.
La organizarea acestei activități am primit și sprijinul Clubului FOCUS Botoșani, al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani și Europe Direct.
Dintre fotografiile realizate de participanții la tabără, o parte au fost selectate pentru a fi expuse și pentru a realizarea unui album foto al proiectului. În urma selecției, după teme prestabilite a rezultat această expoziție de fotografie care a fost deja vernisată în Iași și Bacău.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024