FC Botoșani a obținut o performanță uriașă după 2-1 cu Poli Iași, locul 3 la finalul sezonului regulat. Totul însă și cu contribuția decisivă a lui Marko Dugandzic.
Croatul adus gratis în această iarnă a marcat câte un gol în fiecare dintre cele 4 meciuri oficiale din 2020, plus unul în amicalul cu Legia Varșovia, arată Digisport.ro. Practic, atacantul de 25 de ani a înscris în absolut toate jocurile de când a ajuns la Botoșani, iar oficialii moldoveni sunt conștienți că ofertele vor veni pe bandă rulantă.
A spus-o chiar patronul Valeriu Iftime, care a dezvăluit ce a discutat cu impresarul jucătorului. Având în vedere performanțele lui Dugandzic, ar fi de așteptat ca Gigi Becali să facă o ofertă pentru el. Cu toate acestea, șeful de la Botoșani susține că jucătorul vrea să joace în străinătate.
"Dugandzic, care dacă mai dă 10 goluri în 10 meciuri, scuzaţi-mă, dar... El are un an jumătate contract şi am vorbit cu impresarul lui să-i mai facem un an. Şi a zis că oricum la vară pleacă, nu are rost să nu-i daţi drumul cu două milioane de euro. El ar vrea să plece în afară. Marko e fotbalist. Unii zic că echipa i-a adus mingi, dar el este un fotbalist excepţional, n-am avut noi de mult aşa vârf", a spus Valeriu Iftime.
Astfel, așa cum spune Valeriu Iftime, botoșănenii pot lua două milioane de euro pentru Dugandzic, adică cea mai mare sumă din istoria lor în ceea ce privește jucătorii vânduți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024