Potrivit proiectului de lege, autostrada ar urma să fie finanţată de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.
Preşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că liberalii suceveni vor susţine proiectul de lege depus la Senat pentru construcţia Autostrăzii Nordului.
Gheorghe Flutur a arătat că legea depusă la Senat, semnată de 60 de parlamentari, printre care şi cinci din judeţul Suceava, prevede aprobarea construirii autostrăzii Suceava – Vatra Dornei – Bistriţa – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Vama Petea.
„Am participat, la finalul săptămânii trecute, la o şedinţă politică a Regiunii Nord-Vest, care a avut loc Cluj. Acolo s-a votat în unanimitate şi o rezoluţie care susţine Autostrada Nordului pentru dezvoltarea acestei părţi de ţară. Trebuie spus că aceasta nu intră în concurenţă cu Autostrada Unirii, Iaşi – Târgu Mureş. Suntem semnatari şi susţinem şi construcţia Autostrăzii Unirii, pentru că tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii este bine venit”,
a declarat Flutur.
Potrivit proiectului de lege, Autostrada Nordului ar urma să fie finanţată de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. În proiectul de lege se precizează că termenul de realizare a acestei investiţii este de patru ani de la data intrării în vigoare a legii, scrie Monitorul de Suceava.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024