Mandatele au fost puse în executare în cursul zilei de ieri.
Polițiștii din Ipotești au intrat în posesia unui mandat de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat de 53 ani, condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”
La nivelul secției s-a constituit echipa operativă, bărbatul fiind identificat pe drumul public din satul Ipotești și condus la sediul Poliției.
De acolo, oamenii legii au procedat la conducerea bărbatului la Penitenciarul Botoșani, unde a fost depus și încarcerat.
În aceeași zi, Judecatoria Suceava a emis mandatele de executare a pedepsei închisorii, prin care s-a dispus condamnarea unui bărbat de 26 ani, din municipiul Suceava, la pedeapsa de 2 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” și prin care s-a dispus condamnarea altui tânăr de 24 ani, din municipiul Suceava, la pedeapsa de 2 ani, 1 lună și 10 zile pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat”.
Persoanele condamnate au fost identificate la adresele de domiciliu, au fost preluate și depuse în penitenciar de catre polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliție Municipiului Suceava.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024