Autoritățile botoșănene au luat parte luni, 19 august 2019, la o videoconferință pe tema pregătirea în școli pentru noul an școlar.
Videoconferința a fost prezidată de ministrul interimar MAI, vicepremierul Mihai Fifor fiind invitat și ministrul interimar al educației naționale, Daniel Breaz. La Botoșani, prefectul Dan Șlincu este astăzi în concediu motiv pentru care locul i-a fost ținut de subprefectul Daniela Lozneanu.
Rând pe rând, fiecare județ a prezentat situația din teritoriu. Daniela Lozneanu nu a amintit de școlile cu toaletă în curte, în schimb a precizat faptul că la nivelul județului 15 unități de învățământ funcționează fără a avea autorizație de securitatea la incendiu ceea ce înseamnă un număr de 17 imobile.
Însă a susținut cu mândrie faptul că 11 dintre unități au început deja procedura de obținere a autorizației.
„În ceea ce privește controlul care a început săptămâna trecută în județ, la momentul acesta au fost controlate instituțiile de învățământ din 51 de UAT-uri și în municipiul Botoșani s-a ajuns la un procent de 80% din totalul unităților de învățământ. Bineînțeles că monitorizăm în continuare, controlul se va finaliza pe data de 23 august 2019 și cu certitudine atunci vom avea o situație foarte clară asupra tuturor problemelor. Dar spun eu că totul este sub control și sigur începutul noului an școlar va fi unul de bun augur”,
Daniela Lozneanu, subprefect
-Monitorizați din teren, nu din birou, i-a spus ministrul MAI
-Cu certitudine, categoric, a fost răspunsul subprefectului
A fost momentul când a intervenit și ministrul educației care a dorit să știe de ce celelalte școli nu au început procedura de autorizare.
Se pare însă că subprefectul a fost prins pe picior greșit și nu a știut să ofere un răspuns concret.
„Discutăm cu conducerile unitățile de învățământ să vedem ce pași urmează să facă. Deocamdată nu vă pot da un răspuns cert, pe parcursul zilei de astăzi o să reiau legătura cu dumnealor să văd care este situația”,
Daniela Lozneanu, subprefect
Motiv pentru care ministrul MAI a dorit să audă o explicație clară în legătură cu acest aspect de la Gabriel Hârtie, șeful educației botoșănene. Acesta a arătat că cele șase imobile vor fi renovate prin PNDL.
„Ele sunt incluse în programul de finanțare PNDL care nu sunt finalizate la acest moment și nu pot demara procedura de finanțare”,
Gabriel Hârtie, inspector șef IȘJ.
Daniela Lozneanu a încercat să-l corecteze și pe șeful IȘJ și cu un ton mai scăzut a spus cele cinci școli. A fost auzită imediat însă de ministrul MAI.
Iată dialogul dintre cei doi:
Mihai Fifor: Poate le mai numărați exact o dată câte sunt și dna prefect (nr.subprefect) puneți-vă totuși de acord cu dl inspector școlar general și haideți să lămurim situația asta ca să avem o situație cât mai clară.
Daniela Lozneanu: E un detaliu pe care nu am reușit să-l obțin.
Mihai Fifor: Vă sugerez să obțineți și detaliile acestea, da? Și poate vă duceți și până la școlile respective și vedeți care este stadiul lucrărilor în unitățile de învățământ.
Daniela Lozneanu: Cu certitudine...
Mihai Fifor: Mulțumesc
Daniela Lozneanu: Cu plăcere
Nici într-un alt județ din țară din cele care au participat la videoconferința de dimineață nu au existat reproșuri din partea miniștrilor. Autoritățile vor lua parte vineri la o nouă videoconferință tot pe această temă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024