Cerasela Tatarciuc, tânăra din Botoșani accidentată grav pe trotuar are nevoie, în continuare de sânge.
Potrivit medicilor, victima în vârstă de 22 de ani este supravegheată în secţia ATI a Spitalului „Sfântul Spiridon” sedată, intubată şi ventilată mecanic.
„Starea pacientei este critică în continuare”, a arătat dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD pentru Ziarul de Iaşi
Cerasela Tatarciuc, studentă a Facultăţii de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, a fost implicată luni după-amiază într-un accident teribil petrecut pe bulevardul Independeţei, la intersecţia cu strada Universităţii. Tânăra a fost acroşată de un autoturism proiectat pe trotuar după ce a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
Studenta a fost prinsă între autoturism şi clădirea Clinicii III medicină internă de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. În urma impactului, victima a suferit o fractură de bazin, una de gambă stângă şi o traumă abdominală. Potrivit medicilor, din cauza traumatismelor, tânăra a pierdut mult sânge. De altfel, marţi, doctorii au făcut un apel către cetățeni i să doneze sânge la Centrul de Transfuzii din Iaşi întrucât tânăra a avut nevoie de transfuzii semnificative de sânge.
Grupa sanguină a tinerei este AB4 pozitiv, însă medicii i-au îndemnat din nou pe cetățeni să doneze sânge indiferent de grupă. Apelul doctorilor nu a fost trecut cu vederea, potrivit reprezentanţilor Centrului de Transfuzii Iaşi.
Miercuri, peste 150 de ieşeni s-au prezentat la centru pentru donare, până la ora 14.00, recoltându-se sânge de la 100 de donatori. Colegii studentei, printre care şi Diana Lungu, căutau donatori inclusiv ieri pentru victima internată la Spitalul „Sfântul Spiridon”.
„Revin cu rugămintea de a merge să donaţi sânge pentru Tatarciuc Cerasela, cei care aveţi posibilitatea aceasta. Situaţia colegei noastre este în continuare critică. Centrul de transfuzii este disponibil în intervalul orar 7-13.00. Vă rog să fim colegi şi să putem salva o viaţă nevinovată”, a scris Diana Lungu pe Facebook.
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tânăr de 21 de ani prins FĂRĂ permis „la purtător„ pe bulevard
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024