Ploile care au căzut în ultimele zile în municipiul Botoșani mai ales, au scos la iveală din nou problemele cu care se confruntă botoșănenii care locuiesc la periferie, în zone în care nu există asfalt, ci doar drumuri de pământ sau cel mult pietruite.
Starea acestor drumuri este extrem de proastă, iar pe adresa redacției Botoșăneanul a fost transmisă o filmare de pe strada Muncel, unde apa curge pe drum asemenea unui pârâu.
Probleme foarte mari au fost înregistrate astăzi și pe strada Pod de Piatră, inundată a doua oară într-o săptămână.
„Apa este deja până la genunchi cum puteți să vedeți”
Spune o botoșăneancă din zonă
*imagini în video de mai jos
Pompierii au ajuns în două rânduri pentru desfundarea sistemului de canalizare însă în cursul zilei de joi, 8 octombrie 2020, botoșănenii de acolo s-au descurcat cum au putut pentru a scoate apa din gospodării.
Primarul ales de botoșăneni în data de 27 septembrie 2020 susține că a fost pe majoritatea acestor străzi și cunoaște realitatea din teren în urma discuțiilor cu oamenii care trăiesc acolo. Iar una dintre cele mai importante priorități ale sale este rezolvarea acestei probleme de infrastructură.
„Cunosc în detaliu problemele, de pe Muncel, Aleea Humulești, Plopilor, Berzelor, Porumbelului și vă mai pot da zeci de exemple, acolo unde municipalitatea a cheltuit bani inutil în fiecare an, cu lucrări de împietruire. La primele ploi abundente piatra este spălată, este luată la vale, în cazul străzii Muncel ajunge pe Săvenilor. Trebuie să intervină Urban Serv pentru că odată ajunse aceste aluviuni pe carosabil provoacă un real pericol pentru derapaje și risc de accidente chiar în curba respectivă”,
Cosmin Andrei, primarul ales al municipiului Botoșani
În opinia noului edil șef această situație a fost greșit abordată încă după Revoluție și probabil că ar continua dacă nu s-ar identifica soluții urgente pentru turnarea de asfalt și pe aceste străzi.
„Banii pe care i-am cheltuit în 30 de ani cu împietruiri, ne permiteau să asfaltăm de zece ori acele străzi. Pe Muncel am luat și o decizie să instituim un sens unic iar direcția acestui sens unic fost stabilită din zona Parcul Tineretului înspre Săvenilor. De altfel, strada paralelă este deja instituită cu sens unic și este asfaltată. Acolo trebuie neapărat o asfaltare, este una dintre prioritățile mele, am spus că îmi doresc la Botoșani un oraș la periferie la fel ca în centru”,
Cosmin Andrei, primarul ales al municipiului Botoșani
Cosmin Andrei spune că își dorește organizarea unor licitații integrate care presupune întocmirea de caiete de sarcini zonale și nu pe bucăți de străzi. Iar partea de est a orașului să fie rezolvată de urgență, asemenea și străzilor care se desprind din centura Împărat Traian.
Și cum la acest moment, gradul de îndatorare al Primăriei nu este unul mare, noul primar ia în calcul inclusiv contractarea unui credit bancar pentru asfaltarea în forță a străzilor de la periferie.
„Este una dintre soluții, o s-o analizez cu colegii de la Direcția Economică pentru că botoșănenii nu mai au răbdare să asfaltăm câte două străzi pe an. În acest ritm am termina de asfaltat toate străzile din oraș probabil în 10 – 20 de ani. Putem face un astfel de credit dacă sunt condiții avantajoase, dacă vor fi de acord consilierii locali să asfaltăm toate străzile de la periferie și am vorbit în această perioadă despre cei 60 de kilometri pe care îmi doresc să-i asfaltez în acești patru ani de zile. În maniera acesta pe care v-am spus-o, aplicată de primarii de comune care au kilometri întregi de asfalt”,
Cosmin Andrei, primarul ales al municipiului Botoșani
Nu în ultimul rând la partea de proiectare a acestor investiții se va ține cont și pe (in)existența utilităților fiind căutate soluții pentru ca pe străzile unde acestea nu există, să nu aibă loc spargeri ulterioare ale carosabilului, ci cel mult, a trotuarelor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024