Scopul acțiunii a fost acela de a preveni migrația ilegală și munca nedeclarată.
În perioada 27 – 28 martie 2024, polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, în municipiul Botoșani, mai multe activități specifice de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României.
O parte dintre acestea au fost desfășurate în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică, scopul acestora fiind prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Au fost controlate două societăți comerciale din domeniul comerțului, context în care au fost identificați doi cetățeni din China.
Controale ale polițiștilor de imigrări au fost desfășurate și în locurile și mediile frecventate de străini, dar și la unități de cazare.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli.
Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024