În perioada 19-21 mai 2023, la Oradea au avut loc două competiții de nivel european și mondial.
Karateka din 30 de țări au concurat la Campionatul Mondial și Campionatul European de la Oradea.
Potrivit celor menționate de Vasile Manea, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Karate şi vicepreşedinte al Federaţiei Mondiale de Karate, în alegerea locului competițiilor a contat faptul că Oradea este ”un oraș apropiat de toată reţeaua de circulaţie din Europa”.
Peste 600 de sportivi, din peste 30 de țări, au intrat în competiție. Probele de concurs au fost cele de kata și kumite, dar și cea de ko-budo.
Lotul României a fost format din 120 de sportivi, selectaţi în funcţie de punctajele obţinute în trei competiţii anterioare, printre care și Campionatul Național.
Din lotul României au făcut parte şi tinerii legitimaţi la Clubul sportiv Pam*phil Center Botoșani, coordonați de Sensei Cătălin Pamfil.
Vineri, la Campionatul Mondial, sportivul Vlad Pamfil a obţinut medalie de bronz kumite - 65 kg seniori. Duminică, la Campionatul European, Iulia Rusu a câștigat medalie de aur la kumite open seniori. De asemenea, în aceeași zi, sportiva Stela Adina Agache a obținut medalie de argint kumite - 53 kg seniori.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024