Unitatea spitalicească trebuie să achite către salariați o sumă totală de aproximativ 6,6 milioane de lei noi, în urma unor procese intentate în instanță de sindicate. Banii vor fi achitați în mod eșalonat până în anul 2020.
Sumele provin din calcularea unor sporuri de gardă în cuantum de 3 milioane de lei dar și din tichetele de masă a căror contravaloarea ajunge la 3,6 milioane de lei.
”La finalul lunii martie, Spitalul Județean Mavromati are obligații de plată în urma hotărârilor judecătorești în valoare de 6,6 milioane de lei din care va fi plătită în anul 2016 suma de 800.000 de lei”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati
În următorii ani plățile către salariați vor fi efectuate astfel:
2017 – 1,4 milioane de lei
2018 – 1,3 milioane lei
2019 – 1,2 milioane
2010 – 300.000 lei
”Eșalonarea s-a făcut conform ordonanței de Guvern care stabilește că în primul an se acordă 5%, în al doilea an 10%, iar în următorii ani 25 și 35%. Banii vor fi luați din bugetul spitalului realizat în urma serviciilor medicale acordate”
Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati
Suma ar putea fi modificată în cazul în care instanța de judecată va da câștig de cauză și în alte acțiuni litigioase în care salariații vor obține câștig de cauză. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Polițiștii locali „au pândit” în miez de noapte câinii fără stăpân
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024