În ultimele luni, mai mulți medici au părăsit Spitalul Județean Mavromati deoarece s-au pensionat sau au plecat la cerere. Între timp însă s-au scos la concurs mai multe posturi.
Potrivit Doinei Federovici, la ultimul concurs organizat de Spitalul Județean Mavormati s-au înscris 14 medici care urmează să susțină examenul.
„Au fost scoase la concurs 18 posturi de medici, s-au înscris până în acest moment 14 din câte știu eu. Este a doua procedură pe care am demarat-o în ultimele luni și nu vă ascund faptul că pregătim un nou set să spunem de specializări pe care le scoatem la concurs perioada următoare”,
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean.
Vestea bună e că medicii au început să se înscrie la concurs.
„Dacă prima dată când am scos la concurs din 18 posturi s-au angajat doar trei, deci efectiv medicii nu s-au prezentat la concurs, de această dată avem mai multe înscrieri. Și sperăm ca toți cei care s-au înscris să treacă de bariera acestui examen care este de altfel destul de riguros”.
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024