Mai mult de jumătate dintre bolnavii cronici din România cred că pandemia a avut un impact negativ asupra îngrijirilor medicale primite.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor cer creşterea accesului pacienţilor cronici la asistenţă medicală, inclusiv în spitalele suport COVID-19.
Asta în condiţiile în care numărul cazurilor noi depistate "par să se înscrie într-un platou care va putea fi menţinut şi chiar scăzut".
Inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat un raport în care se arăta că serviciile de prevenţie şi tratament pentru bolile cronice au fost perturbate din cauza pandemiei la nivel mondial.
De asemenea, a fost subliniată necesitatea ca spitalele să fie pregătite în continuare pentru îngrijirea pacienţilor COVID cu personal, circuite, echipamente şi tot ce este nevoie.
"Nu trebuie să uităm însă că printre cei afectaţi în mod direct de pandemia actuală, pe lângă cei care au contractat virusul SARS-CoV-2, se numără şi persoanele care suferă de afecţiuni cronice", au menţionat reprezentanţii Colegiului Medicilor Bucureşti.
Mai mult de jumătate dintre bolnavii cronici din România cred că pandemia a avut un impact negativ asupra îngrijirilor medicale primite, conform unui studiu realizat în octombrie 2020. Acelaşi studiu arată că patru din cinci medici de familie consideră că pandemia a avut un efect negativ asupra accesului pacienţilor cronici la serviciile medicale din România.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024