În conferința de presă de astăzi, președintele PNL Botoșani a avut un mesaj pentru conducerea Consiliului Județean și Primăriei.
Adică pentru Doina Federovici și Cosmin Andrei, care ar avea la dispoziție fonduri europene pentru modernizarea spitalelor din subordine.
„În acest moment d-na Federovici nu are decât să se întâlnească cu dl primar de la Dorohoi și cu dl primar al municipiului Botoșani, să se așeze și le dau și o sugestie, să se uite către programul POIM care are prelungită până în aprilie 2021 posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru tot ce înseamnă investiții pentru covid. Avem o oportunitate extraordinar de mare în acest moment de a investi și a moderniza aceste spitale, foarte, foarte rapid cu fonduri europene. Și atenție foarte mare integral. Deci nu trebuie să participe nici CJ, nici primăriile respective cu absolut nimic”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Liderul PNL a arătat public faptul că nu are încredere în capacitatea celor doi social democrați în a obține acești bani și a reuși modernizarea unităților medicale.
„Eu sunt sceptic, i-am spus și ministrului Tătaru, pentru că, fiind primari PSD și președintele CJ tot PSD ei nu gândesc și nu au în cap să dezvolte ceva pe fonduri europene, pentru că pe de o parte nu pot, pe de altă parte nu știu, și pe de altă parte nu vor să facă lucrul acesta pentru că din acei bani după cum bine știți nu pot pune mâna deloc”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Ar putea fi modernizate Spitalul Județean Mavromati (cât mai este nevoie), Spitalul de Pneumoftiziologie sau Spitalul Municipal Dorohoi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024