Zeci de elevi și trei cadre didactice au beneficiat de informații utile.
Joi, 12 septembrie 2024, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au implementat o serie de activități preventive la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi.
În cadrul acestor activități, 70 de elevi din ciclul liceal și trei cadre didactice au beneficiat de informații cu privire la consecințele în plan psihologic, medical și social ale consumului anumitor substanțe (alcool, tutun, medicamente, substanțe cu efect psihoactiv), precum și despre serviciile de specialitate existente la nivel local adresate adolescenților și familiilor acestora.
Acțiunile preventive vizează creşterea nivelului de informare şi conştientizare a adolescenților cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de substanţe psihoactive, dar şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă.
Astfel de activități vor continua pe întreaga perioadă a anului școlar 2024-2025, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în Planul de Acțiune Local în Domeniul Drogurilor al Județului Botoșani 2022-2026.
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024