Chiar dacă a ajuns la șapte decenii de viață, politicianul nu-și arată vârsta.
Secretul tinereții lui Petre Roman, soțul botoșănencei Silvia Chifiriuc. La 71 de ani, urcă săptămânal pe munte.
”În fiecare săptămână fac câte o ascensiune bună pe munte. Am fost 3 zile la cota 2.000, la Sinaia”,
a declarat pentru ”Libertatea”, primul premier al României post-revoluționare.
La 71 de ai, Roman se menține într-o formă fizică de invidiat. Sportul l-a ajutat să nu-și arate deloc vârsta. A practicat rugby, ”linia a treia, la Grivița Roșie” și a făcut lupte greco-romane la CS Dinamo. De asemenea, este un mare iubitor și de fotbal: ține cu Barcelona și îi place la nebunie Spania.
În 2000, Roman, ministrul de Externe de la acea vreme, s-a aruncat în apele învolburate ale Dunării. El a înotat doi kilometri pe Dunăre, alături de slovenul Martin Strel, care a plecat pe 25 iunie de la gurile fluviului, din dreptul localității Donaueschingen – Germania și spera să ajungă pe 24 august, la Sulina, străbătând înot cei 2.860 de kilometri ai fluviului.
Petre Roman, ușor emoționat înaintea începerii aventurii pe Dunăre, pentru care s-a antrenat înotând zilnic câte doi kilometri în mare, a fost atât de încântat la sfârșit, încât a promis că, ”săptămâna viitoare, voi veni să fac un înot aici cum îmi place mie”.
Întrebat ce e cu stilul ciudat de înot pe care-l adoptase, Roman a răspuns atunci că este, ”stilul alunecos”, adică ”aluneci rapid. N-ați văzut că eram cu mult în fața lui?”.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024